Sticla

       Sticla, la basa, este un ameste de dioxid de siliciu si silicati proveniti din diferite metale.

       Sticla este un material amorf care are ca proprietati rezistenta mecanica si duritate mare dar si un coeficient de dilatare mic. Ne avand un punct de topire definit sticla la temperaturi inalte se comporta ca un lichid, astfel poate fi manipulat si folosit pentru a realiza obiecte complexe, acestea fiind realizate prin suflare, turnare sau laminare. Sticla se obține, în general, prin topirea în cuptoare speciale a unui amestec format din nisip de cuarț, piatră de var, carbonat de sodiu (sau de potasiu) și materiale auxiliare. Proprietățile fizice ale sticlelor  difera foarte mult si sunt determinate de compoziția lor.

Sticla obișnuită (sticla de sodiu sau potasiu)
       Sticla de sodiu are compoziția aproximativă 6SiO2·CaO·Na2O. Se întrebuințează la fabricarea geamurilor și a ambalajelor de sticlă. Sticla de potasiu are compoziția H2O și este rezistentă la variații de temperatură. Se folosește la fabricarea vaselor de laborator.

Sticlele colorate
    Se obțin dacă se adaugă în topitură unii oxizi metalici (de Fe,Co,Cr,Cu etc.), care formeaza silicatii colorați. În industria sticlei se utilizează drept coloranți un număr foarte mare de substanțe care se încadrează de obicei în trei categorii: coloranții ionici, coloranții moleculari și coloranții coloidali.
    Coloranții ionici sunt în general oxizii metalici. De exemplu sticla roșie conține și oxid de cupru, sticla galbenă sulfat de cadmiu, sticla albastră oxid de cobalt, sticla verde oxid de crom, sticla violetă oxid de mangan. Trioxidul de uraniu dă o culoare galben-verde însoțită de o frumoasă fluorescență verde.
    Coloranții moleculari sunt reprezentați de seleniu care dă o culoare roz, de sulf care dă o culoare galbenă sau galbenă-cafenie si mai ales de sulfurile și seleniurile diferitelor elemente. Foarte utilizat este amestecul CdS + CdSe care dă o culoare roșie-rubinie a carei nuanță depinde de raportul dintre cei doi componenți.
    Coloranții coloidali sunt de fapt metalele care, prin tratamente termice adecvate, sunt dispersate sub formă de soluție coloidală imprimând sticlei culori ce depind de dimensiunile particulelor coloidale. Astfel, aurul fin dispersat în sticlă dă o culoare roșie-rubinie foarte frumoasă. Argintul dă nuanțe de la galben la cafeniu.
    Sticlele colorate se topesc în creuzete cu capacități de ordinul sutelor de litri sau în cuptoare mici în care temperatura, și mai ales caracterul mediului, se pot controla riguros.
    Sticlele colorate se utilizează în afara obiectelor de menaj, în numeroase domenii importante.
    Marii consumatori de sticlă colorată sunt transporturile aeriene, navele, terestre. Semnalizările luminoase în transporturi au o deosebită importanță culorile utilizate de obicei, fiind roșul, verde, albastru și galben. Sticlele colorate se utilizează și drept filtre pentru anumite radiații. Pentru protejarea ochilor sudorilor sau a celor ce privesc în cuptoare incandescente se utilizează așa-numitele sticle de cobalt dar și alte sticle care pot reține radicali calorici sau ultraviolete. Filtrele colorate intra în componenta unor aparate optice sau de analiză, utilizate în laboratoare de fizică, chimie sau tehnică fotografică.